Scrisoare pentru Basarabia

Dragul meu prieten,

Eu știu foarte bine de unde vii și al cui ești, știu că amândoi avem aceeași mamă care ne-a învățat limba zâmbetului și a lacrimei și a dat sufletului nostru vibrația puternică a horelor și tânguirea doinelor. Ştiu că sentimentul patriotic şi uman care îi apropie pe oameni şi îi leagă de ţară nu poate fi înlocuit cu nimic. Avem în vine sângele bravilor daci și suntem parte a aceleiaşi istorii. Suntem urmaşii celor despre care ne-au vorbit bunicii noştri. Decebal va rămâne un exemplu de dăruire totala pentru binele  neamului, statul centralizat dac aflându-se la apogeul puterii sale sub domnia sa. Vlad Ţepeş , recunoscut pentru ambiția de a impune cinstea și ordinea are meritul de a fi pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare voievod român, pe Ștefan cel Mare. De numele lui  Mihai Viteazul se leagă prima unire a tuturor românilor. Aceștia sunt eroii mei și ai tăi deopotrivă. De ce suntem despărţiţi de o graniţă ? Cum e posibil ca natura să despartă o istorie milenară comună ? „ Codru-i frate cu românul” îi auzi şi acum spunând pe bătrânii noştri, iar râul, ramul, munţii și câmpiile, nu sunt ale mele, nu sunt ale tale, sunt ale noastre, ale fiilor acestui pământ binecuvântat, aşa cum Ştefan cel Mare spunea că „Moldova nu este a mea, nu este a voastră, este a urmaşilor noştri, a urmaşilor urmaşilor noştri, în veacul vecilor !”. Cum e posibil ca pământul Europei sa fie împărţit după bunul plac al celor care deţin puterea când Dumnezeu a pus rânduială şi semn fiecărui neam ? De ce au crezut că dacă au forţă pot obţine ceea ce Dumnezeu a lăsat românilor de dincolo şi dincoace de Prut ?

Marea unire de la 1918 a însemnat dezvoltarea pe o treaptă superioară a comunităţii, a strâns între graniţele statului energiile şi capacităţile creatoare ale întregului popor român, a unit la scară naţională forţele politice şi patriotice.

Dragul meu prieten, ştim amândoi că ruşii au anexat Basarabia în mod abuziv, nedreptate care a dus la apariţia unei răni adânci şi dureroase în trupul viu al naţiunii române. Basarabia a îndurat arestări, deportări, munci forţate, familii dezmembrate, biserici pustii, cimitire fară cruci. Nicio măicuţă nu a spălat hainele ce s-au pătat cu sângele vărsat pe câmpul de luptă, îngropați în gropi comune și fără a avea parte de o slujbă creștină, fiii neamului nostru au devenit umbre deși toată viața, ei au crezut în Dumnezeu. Frumoasa noastră ţară a fost ruptă, iar Basarabia uitată.

Chiar dacă s-a spus că basarabenii s-au bucurat de intrarea trupelor sovietice în Basarabia, de fapt atunci a început adevăratul chin. Ei au fost trataţi intolerabil, neavând dreptul la egalitatea de şanse. Din acest motiv conducătorii au pierdut ceea ce era mai de preţ, respectul din partea poporului. Respectul se acumulează prin relevarea unor însuşiri care îţi conferă, cu timpul, preţuirea celor din jur. Din păcate oamenii renunţă la acest „respect” atunci când deţin puterea, se dezbracă de caracter, sau, cum se spune în popor, rămân fără „şira spinării”. Iar aceasta nu este numai o componentă indispensabilă a structurii noastre anatomice, ci şi a caracterului. Încă din cele mai vechi timpuri, românii au arătat dispreţ faţă de cei ce trăiesc pe spinarea altora, faţă de cei ce nu-şi află alt sens al existenţei decât în înrobirea, asuprirea, umilirea celor mai slabi decât ei.

Vreau să cred că prin dragoste şi credinţă vom aduce înapoi Basarabia, deoarece dragostea construieşte punţi şi uneşte conştiinţe. Ar trebui să construim un drum din dragoste către Basarabia, pentru că „Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este credinţă.”(Ioan 4,8).

Bunătatea firească, necontrafăcută, solidaritatea cu cei în nevoie, demnitatea autentică  trebuie să ne ajute să acţionăm în consecinţă.

Dragul meu prieten de peste Prut, şi EU şi TU avem toate aceste calitaţi şi  nu trebuie să ne pierdem speranţa că ceea ce  înaintaşii noştri au realizat prin voinţa inimii şi a sufletului în 1918 se poate realiza oricând prin aceeaşi unitate de credinţă şi voinţă în Dumnezeu. TU al cui eşti? EU a cui sunt ? NOI suntem ROMÂNI în România Mare!

                                                Cu sufletul deschis,

                          una dintre nenumăratele tale prietene ce simt românește ca și tine

Ce îmi place la el?

     Ce îmi place la el? Cel mai simplu răspuns pe care-l pot da este totul, dar acest răspuns nu este complet. Ce văd la el? Văd tot ce ceilalți nu sunt în stare să vadă. Îmi plac ochii lui albaștri în care mă pierd de cele mai multe ori. Vocea lui? Vocea lui este cel mai plăcut sunet, iar melodia mea preferată este bătaia inimii lui. Există puține cuvinte pe care atunci când le aud mi se strânge stomacul, iar mintea mea o ia razna, dar numele lui este unul dintre acele cuvinte. De fiecare dată când îl privesc, chipul lui îmi pare mai superb, mai plin de frumusețe cu fiecare moment ce trece. Îl ador când stă câte cinci minute să-și aranjeze părul șaten, plângându-se la final că nu-i stă părul, deși el este mulțumit de rezultatul obținut.
    Are acel ceva ce nimeni nu are. Știe să mă facă să mă simt bine, să râd, îmi știe dorințele, preferințele, aspirațile, știe ceea ce doresc de la viață, și știe cum să se comporte cu mine. El crede în mine, atunci când eu am încetat să mai fac asta.
   Știu că nu sunt prima fată căruia i-a spus "te iubesc", știu că nu am fost prima fată pe care a prezentat-o părinților, știu că nu am fost prima căruia i-a spus "draga mea", dar știu că pentru el sunt singura care contează.
   El m-a învățat că cele mai frumoase lucruri din lume nu pot fi văzute, nici măcar atinse, dar se simt în inimă. Cu el mă simt ca în paradis! Aş vrea ca ceea ce este între noi să nu se sfârşească, o viaţă întreagă să fiu doar al lui! Nu există nici un mod de a-l răsplăti pentru că mă învaţă să iubesc, dar încerc totuşi să-l păstrez în inima mea, atât timp cât ea va bate.
    Îl ador pentru mă lasă să câştig la bătăile cu perne, doar pentru că ştie că mă oftic, deşi nu o recunosc. Dimineţile cu el sunt cele mai perfecte, iar plimbările de seară intră în categoria momentelor care nu aş vrea să se sfârşească.
    Aş vrea să înţeleagă prin ochii mei verzi cât de mult ţin la el. Aş vrea ca în fiecare clipă să fie cu mine şi să-mi spună că mă iubeşte. E greu să definesc tot ce simt, dar parcă e ceva magic, ceva imposibil, irealizabil, inexplicabil.
   Îl iubesc pentru că de şapte luni, simt doar fluturaşi în stomac din cauza lui!

A iubi cu dragoste

    Ce este iubirea? Iubirea este sentimentul acela înălțător dar și înjositor ce te face fericit, dar și nefericit, ce te face să simți că zbori, că plutești. Când iubești pe cineva, calitățile acelei persoane se amestecă cu defectele și formează un tot unitar, ajungând să venerezi, idolatrizezi, apreciezi, adori, îndrăgești și râvnești o persoană.
     Pe parcursul fiecărei relaţii spunem că aceasta este marea iubire și că celălalte iubiri au fost doar copilării. De fapt, omul se diferențiază de restul animalelor prin capacitatea sa de a se implica emoţional în activitătile sale. Există o vorbă care spune că în viaţă iubim o singură dată. Eu cred că iubim multe lucruri/persoane simultan.
    Prima iubire? Cu siguranţă prima iubire este cea pe care o purtăm părinților noștri, și care în cele mai multe cazuri durează la fel de mult cât durează cât propria viață. Apoi urmează să iubim rudele, natura, de cele mai multe ori câte o jucărie. Lucrurile se schimbă pe măsură ce creștem, continuăm să iubim ce iubeam și înainte, dar apar persoane de sex opus, ce ne atrag într-un mod cu totul si cu totul nou. Aici tragem o linie si uităm ce înseamnă cu adevărat prima iubire, și începem să dăm un nou sens iubirii. Se spune că prima iubire nu se uită niciodată, așa este, dar după prima iubire vin alte iubiri mult mai pline de pasiune.
      În fiecare iubire găsim ceva nou, ceva ce ne facem să credem că asta este iubirea vieții noastre. Fiecare iubire (adevărată) ne face să suferim, să devenim mult mai neatenți, poate chiar mult mai egoiști. Din fiecare iubire avem ceva de învațat!
       Eu cred că doar o singură data în viață iubim cu dragoste, adică avem parte de cea mai fabuloasă, extraordinară iubire, în care, pe lângă faptul ca iubim, învațăm ce este dragostea. Cea în care ajungem la apogeul sentimentelor, cea care ne definește pe noi înșine.
       Iubirea nu se cere, ci se dă. Iubește nu ca să fii iubit,ci iubește pur și simplu fără să pretinzi sau să ceri ceva.